duminică, 16 decembrie 2012

Ce NU se va schimba dupa alegeri


Dupa legitimarea prin vot popular a schimbării, iata o lista cu lucruri care NU se vor schimba (semnificativ) dupa 9 decembrie 2012. Pentru a evita confuzii de interpretare, subliniez ca elementele din lista de mai jos tin de structura profunda a sistemului actual.Chiar dacă, prin minune, PD-L ar fi fost in stare sa formeze guvernul după 9 decembrie tot nu ar fi putut produce schimbari majore pe direcţiile discutate mai jos.


1.Birocratia centrala si locala. Acestea vor ramine la fel de lipsite de rationalitate administrativa ca si pina acum. Mai exact, aceste structuri vor continua sa aproximeze tipul „birocratiilor prădalnice” („predatory state bureaucracies”) discutat de sociologul american Peter Evans („Embedded Autonomy: States and Industrial Transformation,” Princeton University Press, 1995). Principala preocupare a membrilor a acestui tip de birocratie este folosirea pozitiilor administrative pentru a sifona resursele statului in interes privat/pentru a se imbogăţi. De altfel, asa cum insista politologul Venelin Ganev, capitalismul politic, asa cum a fost el teoretizat de Max Weber, se caracterizeaza si prin faptul ca grupuri private de cetateni reuşesc sa preia controlul asupra structurilor birocratice de stat. Aici avem de-a face cu o de-birocratizare a statului in sensul ca granitele institutiilor sale „sunt transgresate de prădători [din mediul privat – nota mea] iar functionarii publici se comporta asemenea unor agenti care urmaresc doar satisfacerea propriilor interese financiare.” (Ganev, 2009, pag. 656)[1]

Intr-o maniera similară, antropologul american Katherine Verdery – unul dintre cei mai buni specialisti americani pe tema Romaniei – vorbea despre „privatizarea puterii de stat.[2] Dupa cum subliniau Liviu Chelcea, Puiu Latea si Oana Mateescu, privatizarea puterii de stat nu se refera la o totala cucerire a statului de catre persoane private ci la faptul ca oamenii aflati in pozitii cheie in aparatul de stat incep sa aplice selectiv regulile si legile, avantajindu-si prietenii ori familiile (politice sau antropologice) si sancţionîndu-i pe toti ceilalti.[3]

Pe scurt, ca simpli cetateni, ne vom confrunta in continuare cu functionari publici aroganti si incompetenti, selectati si promovati exclusiv pe criterii de loialitate politica fata de (si cotizatii financiare la) partidele care i-au pus in functii. Birocratia de stat din Romania va fi in continuare de tip prădalnic si  -- pentru a-l cita din nou pe Peter Evans – va intruchipa „cosmarul viziunii neo-utilitariste potrivit careia fiecare individ urmareste doar satisfacerea propriilor interese si totul – de la functii publice la titluri academice la proprietatea statului (nota mea) – este de vinzare (Evans, 1995, pag. 45-46; sublinierile imi apartin; despre capitalismul politic in Romania am scris aici si aici pentru Dilema Veche).[4]

2. Partidele politice. Politica de personal a acestora va ramine aceeasi in sensul ca vor continua sa selecteze si promoveze oameni preponderent pe baza criteriilor de loialitate politica (si financiara) si mai putin sau deloc pe baza meritelor si a competentelor. De altfel, aceeasi dilema a caracterizat politicile de personal ale partidelor comuniste in centrul si estul Europei, URSS si China. In literatura de specialitate, tensiunea dintre „loialitate” si „merite/competente” este cunoscuta sub numele „the ’red’ versus ‚expert’ dilemma” (pentru cazul Romaniei vezi si articolul meu din East European Politics and Societies „Once Upon a Time there Was a Great Party: The Social Bases of the Romanian Communist Party” [articol publicat in doua parti de EEPS in 2005 si 2006]).

Poate PD-L, aflat acum in opozitie, va incerca sa mai diminueze importanta selectiei pe criterii de loialitate/pupincurism politic. Nu va fi insa o politica de durata; probabil, cei din PD-L vor fi mai atenti la comunicarea publica insa nu vor face schimbari profunde in politica de personal. Aşadar, partidele politice vor continua sa fie conduse de niste reprezentanti ai oligarhiilor financiare care se vor constitui in oligarhii si in interiorul acestor partide (in sensul asa-numitei „legi de fier a oligarhiei” a lui Robert Michels). Reamintesc ca, potrivit lui Katherine Verdery, dacă in Vest partidele politice sunt gindite in termeni de programe politice si lideri, in aceasta parte a lumii, ideologia si programele politice sunt chestiuni absolut nesemnificative. Potrivit lui Verdery, la noi, “partidele politice reprezintă o reţea instituţionalizată de rude, prieteni şi alţi acoliţi care se implică de-o manieră colectivă în procesul electoral şi legislativ [pentru a dobindi puterea si a se imbogati – adaugirile mele]” (Verdery 1996, pag. 193)[5]

3. Politicile economice si sociale. Prizonier al unor acorduri stricte cu FMI si UE, guvernul USL nu va putea schimba major directiile de politica economica si sociala. Bazindu-ma pe un foarte bun comentariu al lui Costi Rogozanu (aici), sintetizez urmatoarele domenii in care, asemenea lui Costi Rogozanu, sustin ca nu vom vedea schimbari majore:

3.1. Privatizari. Vor continua. Ni se vor servi, noi nou, texte care vor glorifica meritele privatizarii intreprinderilor sau a proprietatii de stat. Au inceput deja cu Posta Romana fiindca, potrivit ideologiei neo-liberale imbratisata necritic de PSD, managementul privat este by default superior celui de stat. Viziunea neo-liberală ignoră faptul ca si managementul privat ofera solutii nesatisfacatoare problemei “mandant (cetateni/actionari)-mandatat (manager)” (“principal-agent problem”). Potrivit economistului Ha-Joon Chang (2012, pag. 106), si in cazul unor intreprinderi private mari, “managerii angajati (ca si cei ai intreprinderilor de stat) nu vor fi stimulati sa depună decit un efort minim (problema mandant-mandatar), in timp ce actionarii individuali nu vor fi suficient de motivati pentru a-i monitoriza pe managerii angajati (problema profitului fara efort).” (vezi lucrarea lui Chang, “Samaritenii cei răi...” aparuta si in traducere romaneasca la Polirom in 2012).

3.2. Sistemul de sănătate. Spre dezamagirea celor care au iesit in strada in ianuarie 2012 (si a celor care au sustinut eroic din fata televizoarelor, cu o bere si un mic in mina, revendicarile celor din strada), se va insista in continuare pe privatizarea unor segmente din sistemul de sanatate. Vom ajunge probabil sa platim mai mult pentru servicii medicale la fel de proaste dar girate acum de diferite scheme (cvasi-Ponzi) private. Evident, reprezentantii USL vor ambala totul in termeni mai populisti si se vor preface ca tin cont intr-o mai mare masura de “popor.” Rezultatul va fi insa acelasi: inceputul privatizarii sistemului de sanatate. O nota aditionala: importatorii si distribuitorii de medicamente nu vor fi deranjati de noul guvern si – cu ajutorul unor functionari de stat, medici de familie si manageri de spitale – vor continua sa bage adinc mina in buzunarele celor mai multi cetateni romani. 

3.3. Exploatarea resurselor. Se vor relua discutiile privind Rosia Montana si gazele de sist; de aceasta data guvernul USL va fi mult mai deschis fata de grupurile de lobby ce doresc lamurirea problemei (in avantaj propriu, normal). Vor incepe sa circule din nou texte de genul “astfel de exploatari vor crea noi locuri de munca de care Romania are atit de multa nevoie.” Evident, reprezentantii guvernului USL vor spune ca strategia lor de privatizare in acest sens este diferita de cea a lui guvernelor Boc si MRU. Nu va fi radical diferita, sa nu ne facem iluzii.

3.4.  Relatia cetateni-banci. Dupa cum bine spunea Costi Rogozanu, toti politicienii (din toata lumea, nu doar ai nostri) vor continua sa ramina extrem de timizi, feciorelnici, in raport cu bancile. La noi, timiditatea politicienilor in raport cu bancile se intemeiaza si pe faptul ca unii dintre ei au luat, “ca orice cetatean roman” [?!], credite de milioane de euro “pe persoana fizica.” Cetatenii obisnuiti care au luat credite de la banci si care acum sunt practic spoliati de politica comisioanelor bancare vor ramine la fel de neajutorati in fata bancilor ca si pe vremea guvernelor de centru-dreapta.

3.5. Relatia angajati-angajatori. Lobby-ul multi-nationalelor si amenintarile de re-locare vor timora orice incercare a noilor guvernanti de a modifica legea PD-L care a “flexibilizat” forta de munca atit de mult incit i-a transformat practic pe toti in “disposable workers.”

4. Veniturile populaţiei. Fie ca e vorba de salariile angajaţilor (la stat sau in sectorul privat) fie ca e vorba de pensii si alte beneficii sociale, veniturile nu vor creste in mod semnificativ. Motivele pentru care nu vor creste tin de contextul economic global, acordurile cu FMI si UE, incompetenta, birocratie pradalnica si coruptie la virf. Singurii care vor cunoaste probabil o imbunatatire a situatiei veniturilor (sau care, oricum, nu vor saraci) sunt angajatii serviciilor speciale si ai armatei. Potrivit unui articol publicat in Ziarul Financiar (vezi aici), in  2010 statul roman cheltuia 4 miliarde de Euro cu 260.000 de angajati ai serviciilor speciale si ai armatei; acelasi stat roman cheltuia doar 6,7 miliarde de Euro cu peste 1,1 milioane de angajati in sectorul de stat (medici, functionari publici civili, profesori, asistente medicale, educatoare, invatatori etc.) Faceti singuri calculul ca sa intelegeti cit de bine le mergea (si le va merge in continuare) unor anumiti bugetari.

Asadar, vom avea in continuare multa incompetenta, selectie negativa (vezi secretarele, iubitele si beizadelele [din mediul privat] alese recent in Parlament), functionari publici si alesi ai neamului minati doar de dorinta de inavutire, aroganta, privatizare (la greu) si foame (venituri scazute). Evident, lista lucrurilor care nu se vor schimba nu este nici pe departe exhaustiva si va invit sa o completati. Oricum, avind in vedere cele spuse anterior si mai ales asteptarile foarte mari ale populatiei, banuiesc ca la anul pe vremea asta USL va fi undeva la sub 30% incredere publica. Deja vu?



NOTE:
[1] Ganev, Venelin I. 2009. “Postcommunist Political Capitalism: A Weberian Interpretation” Comparative Studies in Society and History 51 (3), 648–674.
[2] Verdery, Katherine. 1996. What Was Socialism, and What Comes Next? Princeton: Princeton University Press.
[3] Chelcea, Liviu, Puiu Lăţea si Oana Mateescu. 2004. “90 % Off the Books. Corruption and the Informal Economy of Alcohol in Romania” (manuscris nepublicat) Un alt termen utilizat pentru a desemna aceste fenomene este “state capture.” Despre aceste lucruri a scris foarte mult, de ani buni, Alina Mungiu-Pippidi. Vezi, de asemenea, si volumul lui Venelin Ganev “Preying on the State: The Transformation of Postcommunist Bulgaria” (Ithaca: Cornell University Press, 2007)
[4] Am tratat detaliat cazul romanesc al capitalismului politic in studiul „From Good Communists to Even Better Capitalists?: Entrepreneurial Pathways in Post-Socialist Romania” publicat in East European Politics and Societies (No2./2004); am reluat recent tema si in Historical Social Research/Historiche Sozialforschung  in articolul  „’Our Martyrs of 1989 Did Not Die for This!’: Political Capitalism in Post-Communist Romania” (No.2/2012).
[5] Chestiunea unei functionărimi incontrolabile, care reprezinta interesele unei oligarhii nu este nouă. La acest punct trebuie revazuta dezbaterea dintre Stefan Zeletin, Lotar Radaceanu si Serban Voinea din anii ’20 ai secolului trecut. Expertul contemporan pe aceasta dezbatere este Victor Rizescu, care s-a ocupat de editarea volumului ce reuneste contributiile lui Radaceanu si Voinea “Oligarhia romana/Marxismul oligarchic” (Bucuresti: Editura Dominor, 2005). Pentru a intelege radacinile teoretice si ideologice ale acestei dezbateri, vezi volmul recent al lui Victor Rizescu “Tranzitii discursive: Despre agende culturale, istorie intelectuala si onorabilitate ideologica dupa comunism” (Bucuresti: Editura Corint, 2012).

Un comentariu:

  1. Felicitări, foarte bun articolul, scurt, lucid și la obiect.
    O singura precizare as avea la punctul 1 dacă USL va reuși sa treacă legea reorganizării în variata propusa de Ponta atunci birocrația va creşte destul de mult. Practic se va mai adăuga un nou strat între administrația locală și cea centrală.

    RăspundețiȘtergere