sâmbătă, 30 iunie 2012

Sneak peek: Tipuri sociale ale manifestantilor din Piata Universitatii

Sneak peek: fragment din volumul "Iarna vrajbei noastre: protestele din Romania, ianuarie-februarie 2012" (Catalin Stoica)

Diversitatea Pieţei Universităţii 2012 prin prisma unor tipuri sociale
Spuneam anterior că una dintre trăsăturile definitorii ale protestelor de la începutul anului 2012 o reprezintă diversitatea surprinzătoare a participanţilor. În cazul “Golaniei” din 1990, omogenitatea socială a participanţilor a fost extrem de pronunţată; tipul dominant al participanţilor la “Zona Liberă de Neocomunism” era cel al intelectualului. Acest tip a căpătat de altfel şi o reprezentare empirică schematică: o persoană relativ tînără, cu ochelari şi/sau cu barbă şi/sau cu păr lung,  purtînd blugi (evident, furnizaţi de regretatul Ion Raţiu şi alte forţe politice din opoziţie). Portretul-robot generic al intelectualului a fost folosit de minerii sosiţi la Bucureşti în încercarea lor de a-i găsi şi sancţiona pe participanţii din Piaţă. Bucureşteni care nu aveau nici o legătură cu Piaţa dar ale căror trăsături corespundeau accidental acestui portret-robot au fost agresaţi de mineri şi reţinuţi de autorităţi.

luni, 25 iunie 2012

Noua Republica: I told you so!

Recent a avut loc congresul de infiintare al miscarii politice Noua Republica. Iata ce spuneam (prin martie 2012!) in volumul despre protestele din ianuarie-februarie 2012, volum coordonat impreuna cu Vintila Mihailescu si publicat la editura Paideia (www.paideia.ro; vezi de asemenea si site-ul cartii www.proteste2012.ro):

"Există în prezent încercări de a coagula de jos în sus o mişcare de centru-dreapta, vezi cazul Noii Republici. Teoretic, şansele acestei mişcări sunt un pic mai mari [decit sansele de infiintare de jos in sus a unui partid politic de stinga - nota mea] întrucît, în măsura în care ea va servi scopurilor [fostului] principal partid de guvernare (PD-L), apariţia ei va fi sprijinită financiar şi instituţional chiar şi fără ştirea sau acordul iniţiatorilor săi."

I told you so! 


Cartea, frate, cartea!

A aparut volumul despre protestele din ianuarie 2012, un volum pe care l-am coordonat impreuna cu Vintila Mihailescu. Volumul se numeste "Iarna vrajbei noastre: Protestele din Romania, ianuarie-februarie, 2012" si poate fi comandat pe site-ul editurii Paideia (www.paideia.ro). Mai multe informatii despre acest volum puteti gasi pe site-ul dedicat acestuia (www.proteste2012.ro). 


DCNEWS, 8 Iunie, 2012 - Interviu – Directorul CURS: radiografia campaniei electorale

Interviu realizat de Ion Voicu pentru dcnews.ro

R: – Cum influenţează alegerile locale scrutinul din toamnă?
A.S.- : Pînă acum se spunea ca rezultatul alegerilor locale reprezintă un semnal pentru cum vor evolua lucrurile la alegerile generale. Desigur, doar fiindcă această axiomă populară s-a confirmat în trecut nu există nici o garanţie că se va confirma şi în viitor. USL pare a se bucura acum de un val mare de simpatie, val căruia i se adaugă un alt val, al nemulţumirii faţă de PD-L. Se pare că USL va avea rezultate notabile la alegerile locale. Succesul în alegerile locale – respectiv cîştigarea administraţiilor locale – se traduce printr-o şansă mai mare de a controla şî mobiliza electoratul în fiefurile respective la alegerile generale. Să nu uităm însă că de această dată contextele naţionale şi internaţionale sunt marcate de incertitudini economice mult mai mari decît în trecut. USL se află la guvernare şi teoretic guvernarea implică în mod automat erodarea simpatiei populare. Această erodare poate fi accelerată de incertitudinile contextului economic. Altfel spus, o adîncire a crizei economice sau alte “lovituri” economice externe pot afecta guvernul USL, diminuînd intenţiile de vot pentru acest conglomerat la alegerile generale. În plus, USL-ul se confruntă şi cu aşteptări mari din partea populaţiei; aşteptările mari faţă de orice guvern reprezintă o vulnerabilitate majoră întrucît este puţin probabil ca actualul guvern să răspundă celor mai multe doleanţe şi aşteptări într-un interval de timp atît de scurt. Din acest punct de vedere, un succes important la alegerile locale nu se va mai traduce “automat” într-un succes la fel de important în alegerile generale. Din această cauză prima opţiune a USL ar fi – şi se pare că este – organizarea de alegeri generale cît mai devreme.
R: – Ce a contat, omul sau partidul?

Michael Burawoy in Romania (2 Iunie 2012)

Michael Burawoy, profesor de sociologie la University of California Berkeley, fost Presedinte al American Sociological Association (ASA) si actual Presedinte al International Sociological Association (ISA) a fost invitat la Conferinta Internationala a Societatii Sociologilor din Romania (SSR). A venit, a vazut, i-a placut. Mai jos, o poza cu o intilnire informala unde am dezbatut din greu pe tema protestelor si a inegalitatilor sociale. Dezbaterea informala a avut loc in Cismigiu...

DCNEWS, Martie, 2012 - INTERVIU – Director CURS: PP-DD a avut o creştere constantă şi semnificativă


Interviu realizat de Lucian Negrea pentru dcnews.ro
 
Cine este CURS-ul? Cine se află în spatele lui?
CURS-ul tind să cred este un brand pe piaţa româneasca a cercetării sociale şi de piaţă. Este un brand construit prin munca de peste 20 de ani a unei echipe de sociologi cu experienţă în domeniu. CURS s-a constituit pe baza fostului Laborator de Sociologie al IPCT – un institut de proiectare în construcţii. În termeni legali, CURS este o firmă privată care îi are ca acţionari pe foşti şi actuali angajaţi ai CURS (sau urmaşi ai foştilor angajaţi care între timp au decedat). Sebastian Lăzăroiu a renunţat la calitatea de acţionar după numirea sa la Cotroceni; în ciuda poveştilor din presă, de la plecarea sa la Cotroceni, contactele noastre cu el au fost extrem de sporadice. De altfel, PD-L-ul lucrează în mod curent, de ani buni, cu o altă firmă de sondare, TNS-CSOP. Suntem dacă vreţi un soi de gospodărie sociologică colectivă; nu există cineva care deţină majoritatea absolută a părţilor sociale. Nu avem în spate un mare antreprenor sau un trust de media, lucru uşor verificabil la Registrul Comerţului. Evident, în absenţa unui patron de acest tip, depindem exclusiv de piaţă. Dacă nu avem contracte, nu ne luăm salariile, stăm acasă – toţi acţionarii-angajaţi înţeleg perfect asta. Absenţa unei plase de siguranţă de tipul unui mare trust sau a unui investitor cu mulţi bani ne conferă însă independenţă – ceea ce contează mai mult decît o falsă şi complice siguranţă financiară. Ca să revin, acest institut construit de Dorel Abraham reprezintă mult mai mult decît persoanele care, temporar, îl conduc şi reprezintă în relaţia cu mass media. Eu am onoarea să-l conduc din 2007; am lucrat la CURS în perioada 1993-1997 înainte de a pleca la studii în străinătate, în Polonia şi apoi la Stanford în SUA. Fiind coleg de facultate cu Sebastian Lăzaroiu, l-am recomandat călduros celor de la CURS înainte de a pleca la bursă. Repet, fără echipa sa de specialişti şi de reţeaua sa naţională de operatori de interviu, nu ar mai exista acest institut şi nici vreun director care să apară în media sau televiziuni.

Dilema Veche, Iulie, 2011 - Capitalism, oameni bogați și alte dureri

Catalin Augustin Stoica 

Antipatia românilor faţă de noile realităţi economice pare a fi profundă. Majoritari în rîndul celor care îmbrăţişează astfel de opinii sînt pierzătorii interminabilei şi incertei tranziţii postcomuniste (e.g., pensionari, muncitori industriali, agricultori, persoane cu nivel scăzut de calificare şi şcolaritate etc.). Aceştia nu sînt însă singurii dezamăgiţi de capitalismul postcomunist. Alte categorii de dezamăgiţi îi includ (e drept, într-o proporţie mai scăzută) şi pe indivizii cu nivel ridicat de şcolaritate, dar cu venituri extrem de scăzute, cum ar fi medicii sau profesorii – exemple clasice ale aşa-numitei inconsistenţe de status – dar şi pe micii întreprinzători. Pe fondul actualei crize economice şi al măsurilor de austeritate, este foarte probabil ca ponderea celor care manifestă atitudini critice radicale faţă de binefacerile capitalismului să fi crescut. 

Dilema Veche, Septembrie, 2010 - Ţăranul-Orăşean: elemente ale unei schite sociologice

Catalin Augustin Stoica

Noni – un prieten din cartier extrem de mîndru de faptul că este bucureştean get-beget – îmi povestea următoarea ispravă: „Pe vremea lu’ nea Nicu’, cînd mă duceam la serviciu dimineaţa, pe la cinci jumate, luam tramvaiu’ de aici din staţie, de la noi. În staţie… lume multă că era aglomeraţie. Cînd mă apropiam de staţie, strigam tare Ţărane! Toţi bărbaţii din staţie întorceau capul să vadă cine i-a strigat!!! Păi… toţi erau de la ţară! Ai naibii! Ăştia ne-au invadat oraşu’ şi l-au stricat! Nu mai ai loc de ei nici acum!“. Noni nu este nici pe departe un caz singular. Am întîlnit braşoveni oripilaţi de „moldovenizarea“ Kronstadt-ului, după cum am întîlnit şi clujeni indignaţi de prezenţa mare a provincialilor în capitala neoficială a Ardealului. 

Dilema Veche, August, 2010 - Capitalismul politic

Aşa-zisul „capitalism de cumetrie“ poate fi înţeles prin intermediul ideal-tipului weberian „capitalism politic“. Pentru Max Weber, „capitalismului politic“ îi erau subsumate trei moduri de manifestare: „profituri politice prădalnice“ (din finanţarea războaielor şi a revoluţiilor – pirateria clasică), „obţinerea de profit prin forţă şi dominaţie“ (prin cuceriri, exploatarea coloniilor etc.) şi „obţinerea de profit prin înţelegere cu şi sub protecţia autorităţilor politice“. Capitalismele postsocialiste se apropie cel mai mult de ultimul mod de manifestare weberian şi implică realizarea de profituri însemnate prin intermediul şi sub directa oblăduire a politicului. Aşadar, din punct de vedere istoric, fenomenul nu este nou. Concret, în centrul şi estul Europei „capitalismul politic“ implică convertirea fostei puteri politice în putere economică şi obţinerea de profituri economice însemnate prin politic ori sub protecţia acestuia (de exemplu, cazurile parlamentarilor ori ale oficialilor guvernamentali, care sînt în acelaşi timp oameni de afaceri de succes datorită funcţiilor deţinute în sistemul politic).

duminică, 24 iunie 2012

ADEVARUL, Decembrie 2009 - Paradoxul exit poll: cine „greşeşte“ câştigă

O analiza foarte buna realizata de Liviu Avram si Mihaela Dinca de la Adevarul. Titlul spune totul si este foarte incitant!

Institutul de sondare care a afişat cele mai corecte procente faţă de rezultatul final al alegerilor nu a realizat duminică şi cea mai corectă cercetare sociologică. Dar toate au greşit fiindcă au ignorat diaspora. Rezultatele finale ale alegerilor au răsturnat ierarhia stabilită de exit-pollurile de la televiziuni. Erorile se datorează ignorării unui factor crucial: votul din străinătate.

Citeste continuarea aici.

Analiza exit poll-uri turul al II-lea al alegerilor prezidentiale 2009

Exit poll-urile realizate la turul al II-lea al alegerilor prezidentiale din 2009 au stirnit numeroase controverse. Puteti citi AICI o analiza a acestor exit poll-uri pentru ca lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi.

Agerpres, Decembrie 2009 - De ce au existat diferente intre exit-poll-uri, Seful CURS, Catalin Stoica

Seful CURS, Catalin Stoica, a explicat luni distanta intre estimarile exit-poll-urilor prezentate duminica de mai multe institute de sondare prin votul masiv exprimat de alegatorii din strainatate.

“Votul din strainatate a rasturnat, se pare, ierarhia”, a spus, la TVR, Catalin Stoica, precizand ca s-a declarat multumit de felul in care operatorii CURS au lucrat in ziua alegerilor.

El a aratat ca estimarile CURS pentru turul II al alegerilor, care l-au creditat pe Mircea Geoana cu 50,7%, in fata lui Traian Basescu, “au fost in marja de eroare”.

Seful CURS a explicat ca diferenta dintre estimarile acestui institut si celelalte – INSOMAR (Geoana – 51,2%), CCSB (Mircea Geoana – 51,00%) si CSOP-IRES (Traian Basescu – 50,4%), a venit din felul in care acestea au luat in considerare votul din strainatate, greu de estimat in conditiile in care la alegerile prezidentiale din 2004 s-au prezentat la vot doar circa 16.000 de romani.

Noiembrie 2009 EVZ - Directorul CURS: Lui Oprescu i-a lipsit maşinăria de vot

Interviu realizat de Mircea Marian

Cătălin Stoica spune că nu se poate anticipa ce efect va avea asupra alegătorilor ultima săptămână de campanie.

Mai poate Crin Antonescu să recupereze handicapul de 12% dintre el şi Mircea Geoană?
Zilele care au rămas până la încheierea campaniei electorale pot influenţa atât simpatiile de vot, cât mai ales rata de participare. Să vă dau un exemplu: sondajul pentru „Evenimentul zilei” s-a încheiat înainte de dezbaterea de la Cluj dintre Băsescu şi Antonescu. Nu am putut, aşadar, surprinde efectele acesteia, în cazul în care efectele ar fi semnificative. Mai mult, după cum aţi observat, în fiecare zi apar noi „dezvaluiri” şi „acuze” la adresă principalilor candidaţi.
Nu ştim încă ce efecte au astfel de subiecte asupra simpatiilor de vot şi asupra mobilizării la vot. În calitate de cetăţean, eu sunt mult mai îngrijorat de chestiunea secţiilor de vot speciale, de numărul estimat de buletine de vot cerut de instituţiile prefectului pentru secţiile de vot speciale, 1.249.992, şi de numărul de buletine de vot tipărite pentru românii de peste graniţe, 600.000, în condiţiile în care la alegerile anterioare au votat mult mai puţini dintre aceştia.
Este absolut regretabil ca, după 20 de ani de la primele alegeri libere, să mai planeze suspiciuni de fraudare a alegerilor.

EvZ Noiembrie 2009 "Sondajul CURS s-a confirmat"

Interviu cu Directorul CURS dupa primul tur al alegerilor prezidentiale

Scorul alegerilor de duminică au confirmat rezultatele sondajului realizat de CURS, la comanda EVZ. În cercetarea efectuată în perioada 7-12 noiembrie, bătălia finală urma să fie dată între Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Cei doi s-au clasat pe primele două locuri şi au întrat în turul doi.

În sondajul CURS, Traian Băsescu era creditat cu 33% din opţiunile electoratului, urmat de social-democratul Mircea Geoană cu 30% din sufragiile viitoare. Crin Antonescu era plasat pe locul al treilea, cu 18% dintre opţiunile de vot. Marja de eroare a fost de +/-2,9%. 

Băsescu, către EVZ: „Vreţi să ne păcăliţi pe toţi”
Rezultatele parţiale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale, comunicat ieri de BEC la ora 20.00, îl dădeau pe Băsescu pe primul loc, cu 32,43% din voturi, secondat de Geoană, cu 31,16%.

Liberalul Crin Antonescu atinsese nivelul de 20,02% din opţiunile românilor care au mers la vot. Menţionăm că sondajul CURS a fost efectuat înainte de prima confruntare televizată între Traian Băsescu şi Crin Antonescu, des făşurată la Cluj, pe 14 noiembrie, cu o săptămână înainte de încheierea campaniei electorale. De alt fel, în ultimele două săptămâni şi, mai intens, de la dezbaterea cu Băsescu, candidatul liberal a câştigat capital electoral, având o tendinţă de creştere în opţiunile electoratului.

Traian Băsescu a contestat public rezultatele sondajului CURS. „Ori v-a păcălit cineva, ori voi vreţi să ne păcăliţi pe noi toţi”, a declarat şeful statului, după anunţarea rezultatelor anchetei, la o emisiune a Kanal D. Cu toate acestea, rezultatele oficiale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale au dovedit că sondajul CURS a fost cel mai apropiat de realitate.

Citiţi mai mult aici 

Directorul CURS, Catalin Stoica: "Basescu scade pentru ca e perceput ca principal factor de instabilitate" (Octombrie 2009)

Directorul CURS, Catalin Stoica, pune scaderea lui Traian Basescu pe seama faptului ca a fost perceput de romani drept cel care a generat criza politica peste criza economica. Intr-un interviu acordat unui cotidian central, Catalin Stoica, directorul CURS, explica de ce criza economica si politica a afectat optiunile de vot pentru Traian Basescu: "Daca acum patru-cinci ani Traian Basescu era perceput ca un lider ferm si hotarat, acum, intr-un cu totul alt context, aceleasi gesturi ale sale sunt interpretate drept indicatori ai unei incapatanari paguboase pentru tara. Aceasta schimbare de context ii poate crea probleme serioase lui Traian Basescu."

Citeste continuarea aici.

Revista 22 - Radiografii postelectorale (5 dec 2007)

Rezultatele alegerilor europarlamentare si ale referendumului pentru votul uninominal nu au confirmat decat in parte previziunile facute in baza sondajelor de opinie. Pentru a intelege care au fost mecanismele care au stat la baza acestor rezultate, am apelat la specialisti din domeniul sociologiei si comunicarii politice, care au raspuns la urmatoarele intrebari:

1. Cum interpretati prezenta scazuta la vot la alegerile europarlamentare?
2. Care sunt cele mai importante directii de migratie a electoratului intre partide?
3. Cum au influentat scandalurile politice din ultima perioada optiunile electoratului? Mai este mesajul anticoruptie de actualitate pentru electorat?
4. In conditiile in care electoratul declara ca vrea vot uninominal si primenirea clasei politice, de ce prezenta la referendum a fost atat de scazuta?
5. Cat de relevante sunt rezultatele de la europarlamentare si de la referendum, in perspectiva alegerilor de anul viitor?

CATALIN AUGUSTIN STOICA, director general CURS
Coruptia ramane o tema majora

 1. Pe baza datelor CURS, ma asteptam ca aceasta prezenta sa fie in jur de 30% - media prezentei la europarlamentarele ce au avut loc in 2004 in noile tari membre UE. Convingerea ca ne indreptam catre o rata scazuta de participare mi-a fost intarita si de modul in care s-a desfasurat campania electorala. Ca vizibilitate si intensitate, a fost o campanie cel mult modesta. Unele partide au facut greseli colosale de strategie si mesaj; alte partide s-au remarcat prin faptul ca nu au avut o campanie propriu-zisa. Un numar foarte mic de partide (ma refer aici la PNL, PLD, UMDR in special; poate si PSD) au avut campanii foarte bune si au avut de castigat pe fondul unui dezinteres generalizat fata de euroalegeri.

Citeste continuarea aici